Militarii în termen din trupele regimului separatist din Transnistria vor face serviciul în regim de zi de muncă – de la 8 dimineața, până la 18 seara.

Parada_Tiraspol

Foto: infoprut.ro

Anunțul a fost făcut după întâlnirea liderului administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cu așa-zisul ministru transnistrean al apărării, Oleg Obrucikov.

Noul format al serviciului militar în Transnistria a fost experimentat deja, într-un batalion de geniu și în „garda de onoare” a administrației liderului separatist. Cu această ocazie Oleg Obrucikov a raportat că nu a fost înregistrat niciun caz în care vreunul dintre soldați să nu revină dimineața în unitate, potrivit postului de televiziune „Pervîi Pridnestrovski”, citat de Radio Chișinău.

Pe lângă asta, militarii în termen urmează să facă serviciul la locul de trai.

Cu toate acestea, în unitățile militare va rămâne o rezervă, care va face de gardă și noaptea, pentru a nu prejudicia capacitatea de luptă a trupelor transnistrene, a declarat Vadim Krasnoselski.

Potrivit sursei citate, liderul de la Tiraspol a formulat și o altă inițiativă, care le-ar permite studenților să se transfere pe parcursul anului în care au fost recrutați în serviciul militar de la regimul cu frecvență obligatorie la cel fără frecvență. Acest an ar urma să fie achitat instituțiilor de învățământ superior din bugetul regiunii separatiste, chiar dacă studenții au intrat la facultate ca plătitori de contract. Excepție ar urma să facă doar tinerii care învață la medicină sau fizică și matematică, pentru că ei trebuie să-și termine studiile fără întreruperi, a spus Krasnoselski, potrivit postului de televiziune transnistrean.

Anunțuri