Europarlamentarii au aprobat joi, prin vot, o rezoluţie pregătită de din Comisia pentru Libertăţi Civile (LIBE), pentru a determina Comisia Europeană să aplice mecanismul de reciprocitate şi să le impună vize cetăţenilor americani, în replică la faptul că cetăţenii UE din cinci ţări, inclusive România, au nevoie de vize pentru a călători în SUA.

Parlamentul European

Foto: radioresita.ro

Rezoluţia, care nu are caracter obligatoriu, atrage atenţia CE că este obligată legal să aplice principiul reciprocităţii şi îi dă termen de două luni să îl pună în practică.

Europarlamentarii au avertizat în trecut că vor da CE în judecată, dacă va fi nevoie.

Românii, bulgarii, croaţii, polonezii şi ciprioţii au nevoie de vize pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite.

Marţi, europarlamentarul român Sorin Moisă (Socialişti&Democraţi) s-a declarat mai optimist în legătură cu posibilitatea ridicării vizelor pentru românii care vor să călătorească în Statele Unite decât în privinţa semnării acordului de liber-schimb UE-SUA şi a pledat pentru negocieri cu Legislativul american în acest sens. El a explicat că România ar trebui să pledeze pentru creşterea, chiar şi temporară, a ratei acceptate de respingere a vizelor.

În aprilie 2016, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat că România îndeplineşte toate condiţiile pentru ridicarea vizelor SUA, cu excepţia ratei de refuz, care trebuie să fie sub 3%. În 2015, aceasta a fost de peste 11%.

La rândul său, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, a declarat în luna august că, din luna ianuarie, se va relua foarte intensiv subiectul ridicării vizelor pentru români.

News.ro

Anunțuri