Preşedintele Igor Dodon se arată îngrijorat de informaţiile apărute în mass-media cu privire la semnarea de către Guvernul de la Chișinău şi o companie americană a unui contract de concesiune a lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul R. Moldova, cu ulterioara lor exploatare.

Dodon_sedinta

Foto: fb.com/dodon.igor

În cadrul unei ședințe de lucru desfășurată astăzi la Președinție pe marginea acestui subiect, a fost solicitată în regim de urgență de la Guvern și alte instituții de resort toată informația cu privire la contractul de concesiune a lucrărilor.

„În context se menționează despre concesionarea a circa 40 la sută din teritoriul R. Moldova pentru o perioadă de 50 de ani. Știu, de asemenea, că pe lângă aspectele conceptuale a unui astfel de contract, în raport cu această companie au existat numeroase probleme în diferite state”, a scris Dodon pe Facebook.

Vineri, 3 martie, premierul Pavel Filip şi Steve Nicandros, preşedintele companiei americane Frontera Resources, specializată în exploatarea zăcămintelor, au semnat un acord de concesiune. Declaraţia prevede ca întreprinderea americană să extragă petrol şi zăcăminte naturale din R. Moldova în următorii cinci ani. În cazul în care săpăturile vor da rezultate, compania va investi până la 100 de milioane de dolari.

Lucrările de explorare se vor desfăşura pe suprafața de o treime din teritoriul  republicii:  de la Ungheni până la Basarabeasca. Astfel de cercetări au mai  fost realizate în perioada sovietică şi au demonstrat că în zonă există rezerve de petrol şi gaze naturale.

Anunțuri