Decis! Ziua Unirii Basarabiei cu România va deveni sărbătoare națională

Ziua de 27 martie, data la care în 1918 a fost proclamată Unirea Basarabiei cu România, va deveni sărbătoare națională, conform unui proiect de lege adoptat marți, 14 martie, cu 260 de voturi pentru, de Camera Deputaților de la București.

Unirea Basarabiei cu Romania

Foto: gandul.info

Proiectul de lege privind declararea zilei de 27 martie ca zi de sărbătoare națională în România a fost adoptat de Senat în octombrie 2015, urmând acum să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis, pentru a fi pus în aplicare, notează Radio Chișinău.

Drept urmare, pe 27 martie se va sărbători Unirea Basarabiei cu România. Această zi va fi una de sărbătoare națională, dar nu una de sărbătoare legală, astfel că salariații vor lucra cu această ocazie (dacă sărbătoarea va pica în timpul săptămânii), precizează Avocatnet.ro

„Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale, muzee, reprezentanțele României în străinătate, prin organizarea de evenimente și manifestări publice și cultural-științifice dedicate acestei sărbători. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor (…)”, este prevăzut în proiectul votat astăzi de către deputați români.

„Mi s-a părut absolut firesc ca odată ce ne apropiem de marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire să acordăm și să dăm un semnal politic și un gest politic cu o anumită încărcătură acestei zile, pentru că ziua de 27 martie reprezintă de apt primul pas spre Marea Unire din 1918, Basarabia fiind prima provincie care a făcut pasul spre reîntregirea țării. Și cred că în contextul actual se impune să accelerăm această procedură pentru că inclusiv în această lună vom marca cei 99 de ani de la Unire”, declara recent autorul proiectului de lege, Eugen Tomac, citat de InfoPrut.ro.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s