Scenariul federalist al lui Dodon, spulberat de Krasnoselski

Statutul de federație sau confederație, cu Transnistria în componența R. Moldova, este inacceptabil. Declarația aparține liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care spune că securitatea Transnistriei constă în independență, transmite IPN cu referire la presa din regiune.

vadim-krasnoselski_igor-dodon

Igor Dodon și Vadim Krasnoselski. Foto: presedinte.md

„De 26 de ani trăim în condiții foarte dificile, de presiune constantă și tot felul de blocade. Situația actuală este încă o provocare, pe care noi desigur o vom depăși. Sunt profund convins că Republica Moldovenească Nistreană, din punct de vedere al dreptului internațional, are toate drepturile la propria statalitate. Altă cale nu avem. Orice formă de federație sau confederație este foarte periculoasă. Și dacă pierdem statalitatea, vom crea riscuri mari și un pericol mare, chiar și de reluare a acțiunilor militare. Sunt profund convins de acest lucru”, a mai spus Krasnoselski.

Liderul transnistrean amintește că în 2006, la un referendum organizat în regiune (pe care Chișinăul nu-l recunoaște – n.r.) majoritatea absolută a locuitorilor din stânga Nistrului a optat pentru suveranitatea Transnistriei, cu alipirea ei ulterioară la Federația Rusă. În acest context, vectorul rus și cel eurasiatic sunt esențiale în politica externă, a subliniat Krasnoselski. Liderul de la Tiraspol a mai spus că datorită Rusiei, cetățenii din regiune au acces la servicii medicale de calitate, la educație și valori culturale.

Cât privește relațiile cu partea dreaptă a Nistrului și procesul de negocieri, Vadim Krasnoselski spune că dialogul este important pentru a nu admite escaladarea situației.

„Suntem deschiși să discutăm cu colegii noștri moldoveni oricare subiecte economice, culturale și de caracter umanitar. Ceea ce și facem. Dar în niciun caz pe agendă nu vor fi incluse subiecte care vizează statutul politic. Am mai spus că acesta este decis de popor – independența”, a declarat liderul de la Tiraspol.

Vadim Krasnoselski a comunicat că va expedia la adresa membrilor formatului de negocieri 5+2 solicitarea de a revedea inițiativa stabilirii controlului vamal comun între Moldova și Ucraina la postul vamal de la Cuciurgan.



Categorii:Actualitate, Politică, Transnistria

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s