În ultimii 10 ani, populația R. Moldova a scăzut cu peste 300 de mii de cetățeni. Potrivit datelor recensământului din 2014, prezentat astăzi într-o conferință de presă, populația Moldovei coboară sub trei milioane de oameni, transmite IPN.

Moldoveni_Chisinau

Foto: Dan Guțu / ipn.md

La recensământul populației și al locuințelor, desfășurat în mai 2014, au fost înregistrate 2.804.801 de persoane. Estimativ, populația care nu a fost supusă recenzării este de 193.434 de persoane. Astfel, numărul total ar fi de 2.998.235 de oameni.

În municipiul Chișinău gradul de acoperire a recensământului este de 59%, în comparație cu 91% total per țară.

Estimativ, populația municipiului Chișinău este de 532.513 de oameni, recenzați fiind 339.079. Spre comparație, în 2004, populația municipiului era de 589.445 de oameni.

Raioanele şi municipiile cu o populație de peste 100 de mii rămân aceleași ca în 2004: Chişinău, Bălţi, UTA Găgăuzia, Cahul, Hânceşti, Orhei şi Ungheni. A crescut în schimb, de la șase la nouă, numărul raioanelor cu o populaţie sub 50 de mii. Raionul Basarabeasca rămâne cu cel mai mic număr de populaţie.

În 2014 cele mai multe orașe, 18 la număr, aveau populația între 10 și 20 de mii, în timp ce în 2004 numărul acestora a fost de 22.

Directorul general al Biroului Național de Statistică, Vitalie Valcov, a spus că au fost recenzați cetățenii moldoveni, cei străini care locuiesc în Moldova, persoanele fără cetățenie.

Anunțuri