Șeful diplomației americane, Rex Tillerson, s-a pronunțat vineri pentru o implicare mai mare a NATO în combaterea terorismului, el dând ca exemplu lupta pe Internet contra grupării Stat Islamic, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Rex Tillerson

Rex Tillerson. Foto: gettyimages.com

„În contextul în care Statul Islamic utilizează tot mai mult Internetul ca instrument de recrutare și de propagandă, trebuie să examinăm modalitățile în care le putem perturba și contracara operațiunile online într-o manieră agresivă”, a declarat Tillerson, în cadrul reuniunii ministeriale a Consiliului Nord-Atlantic, desfășurată vineri la Bruxelles.

La Summitul de la Varșovia, din iulie 2016, țările membre ale Alianței Nord-Atlantice „au recunoscut spațiul cibernetic drept domeniu operațional, la fel ca solul, aerul și marea. Noi nu credem că NATO trebuie să fie peste tot în prima linie în lupta contra terorismului, dar Alianța poate aduce valoare adăugată și sprijin suplimentar”, a spus secretarul de stat al SUA.

Întrebat de AFP cu privire la eventualitatea unor acțiuni „agresive” în spațiul cibernetic contra grupării jihadiste Statul Islamic, un reprezentant al NATO la Bruxelles a dat asigurări că acțiunea Alianței este mereu „defensivă”.

Liderii statelor aliate, care se vor reuni pe 25 mai, la Bruxelles, pentru prima dată, cu noul președinte american, Donald Trump, vor conveni cu acel prilej direcțiile mai concrete pentru creșterea rolului NATO în lupta antiteroristă, a promis secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg.

„Atentatul de la Londra comis săptămâna trecută ne reamintește că trebuie să ne dublăm eforturile”, a afirmat Stoltenberg, într-o conferință de presă la finalul reuniunii miniștrilor de Externe din NATO.

El a remarcat că Alianța Nord-Atlantică este deja angajată în mai multe teatre de operațiuni — Afganistan (misiune de pregătire și consiliere a forțelor afgane), Balcani și Marea Egee, pentru „a-și stabiliza vecinătatea”, dar a subliniat că NATO dispune de un „potențial încă neexploatat pentru a face mai mult”.

Anunțuri