Ministerul Apărării: Armata nu va primi împuterniciri suplimentare

Proiectul Legii privind regimul armamentului şi muniţiilor convenţionale, mijloacelor speciale şi dispozitivelor militare deţinute de Armata Naţională şi de forţele militare străine pe teritoriul Republicii Moldova, elaborat de Ministerul Apărării şi votat în primă lectură joi, 6 aprilie, de Parlament, legiferează modul de folosire a forţei de către Armata Naţională în cazurile strict prevăzute de legislaţia în vigoare, precizează Ministerul Apărării, după ce inițiativa a fost dur criticată de experți.

Armata Nationala_soldati (1)

Foto: army.md

Proiectul nu stabileşte alte cazuri de folosire a forţei de către Armata Naţională decât cele prevăzute în Legea cu privire la apărarea naţională, potrivit cărora misiunea principală a Armatei Naţionale constă în asigurarea apărării naţionale prin prevenirea, contracararea şi anihilarea ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter militar îndreptate împotriva ţării, notează Radio Chișinău.

Totodată, în cadrul definitivării proiectului de lege nominalizat pentru lectura a doua, vor fi examinate şi luate în consideraţie amendamentele enunţate în cadrul şedinţei Parlamentului din 6 aprilie curent, precum şi propunerile şi amendamentele deputaţilor, notează Ministerul Apărării.

Proiectul de lege le permite militarilor Armatei Naționale să utilizeze forța, munițiile, substanțe chimice și lacrimogene, tehnica de luptă și animale dresate pentru curmarea tulburărilor de masă și încălcării ordinii publice.

Proiectul respectiv de lege a fost criticat dur de experți, care consideră că Armata ar trebui să poate utiliza forța doar în caz de război.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s