Uruguay va deveni în luna iulie prima țară din lume care va vinde în farmacii canabis produs sub controlul statului în scopuri recreative, au anunțat joi autoritățile citate de AFP.

Canabis

Foto: Gulliver/Getty Images

„Începând din iulie canabisul va fi distribuit în farmacii”, a anunțat consilierul președinției uruguayane și președintele Consiliului național al drogurilor, Juan Andrés Roballo, în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebat cu privire la o dată mai precisă, Andres Roballo s-a limitat să anunțe că vânzarea va începe în primele săptămâni ale lunii iulie, scrie Agerpres.

La 2 mai va fi întocmit registrul consumatorilor pe baza căruia uruguayenii și cetățenii străini posesori ai unui permis de rezidență se vor putea înscrie, dacă doresc să-și cumpere canabis.

Drogul ușor va fi comercializat la prețul de 1,30 de dolari gramul, fiecare consumator putând cumpăra maximum 10 grame pe săptămână.

Tariful va permite remunerarea societăților private, selectate de stat pentru a produce drogul, precum și a farmaciilor, statul urmând să recupereze o parte din încasări pentru a finanța mai ales politicile de prevenire, a declarat secretarul general al Consiliului național al drogurilor, Diego Olivera.

Uruguay a adoptat în decembrie 2013 o lege controversată ce permite trei modalități de acces la canabis: cultivarea la domiciliu pentru consum personal, apartenența la un club pentru a cultiva în cooperativă și cumpărarea de marihuana din farmacii.

Primele două modalități au fost deja puse în practică, însă cea privind vânzarea în farmacii și care suscita cele mai multe reticențe a fost de nenumărate ori amânată.

Această lege unică în lume, care a suscitat un mare interes mediatic internațional la aprobarea ei, vizează mai ales combaterea traficului cu marihuana, garantând totodată un acces securizat la calitatea acestui drog considerat ușor.

Anunțuri