VIDEO. La Chișinău s-au prăbușit peste 70 de arbori

Peste 70 de arbori erau prăbușiți în această dimineață, 20 aprilie, pe străzile din capitală. În cel puțin cinci cazuri copacii au căzut peste automobilele parcate în preajmă. Mai multe troleibuze au rămas blocate în trafic din cauza lipsei de curent electric, după ce crengi masive au căzut peste rețelele electrice.

Ninsoare_Chisinau

Foto: dse.md

Solicitat de IPN, Eliferie Haruța, șeful Asociației de gospodărire a spațiilor verzi, a declarat că au căzut și ramuri masive. Din cauză că arborii au înverzit, iar lapovița care se depune este grea, acestea nu rezistă și se rup. Pe străzile capitalei au intervenit și continuă lucrul șapte echipe de muncitori cu șapte turnuri. Oamenii sunt îndemnați să nu parcheze, dar nici să nu stea sub copaci, pentru că se pot prăbuși chiar dacă copacul sunt verzi şi tineri.

Șeful Regiei Transport Electric Chișinău, Gheorghe Morgoci, a menționat pentru IPN că pe trei adrese au fost deteriorate rețele electrice. Este vorba despre strada Mateevici în apropiere de Vasile Alecsandri, pe strada Zelinski și pe strada Vasile Lupu colț cu strada Coca. În prezent se întreprind lucrări pentru a redresa situația. Din cauza condițiilor meteo, în programul troleibuzelor s-au comis abateri, iar unele unități sunt redirecționate pe străzile adiacente.

Șeful serviciului de presă al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, a declarat pentru IPN că pe străzile capitalei, de la prima ora au intervenit autospeciale care au presărat antiderapant. Autoritățile dau asigurări că străzi impracticabile în oraș nu sunt.

Ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Diana Țurcan, a declarat că deocamdată din cauza vremii nu au fost înregistrate situații excepționale.

Potrivit meteorologilor, pe 20 și 21 aprilie, sunt prognozate precipitații puternice sub formă de ploi și lapoviță (15-30 l/m2, izolat 35-45 l/m2). Vântul nord-estic va prezenta intensificări de până la 22 m/s. Meteorologii au reactualizat avertizarea cod galben emisă la începutul săptămânii.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s