Comisia Europeană a făcut apel miercuri la identificarea de noi soluții pentru a-i proteja pe cetățenii UE de efectele negative al globalizării, subliniind, într-un document de „reflecție” asupra acestui fenomen, că deși economia blocului comunitar în general a obținut importante beneficii de pe urma sa, câștigurile nu au fost distribuite în mod egal, relatează DPA și Reuters.

Frans Timmermans

Frans Timmermans. Foto: romaniajournal.ro

„Globalizarea este bună pentru economia europeană în general, dar asta înseamnă prea puțin pentru cetățeni, dacă beneficiile nu sunt distribuite corect și într-un mod mai egal”, a declarat într-o conferință de presă prim-vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans. „Europa trebuie să contribuie la rescrierea regulilor globale astfel încât comerțul liber să devină un comerț corect”, a adăugat acesta.

Deși comerțul global a dus la creșterea prosperității în UE, care are o cotă de 15% din exporturile globale, avantajele aduse de această creștere nu sunt răspândite în mod egal și se înregistrează închideri de fabrici, pierderi de locuri de muncă și presiuni asupra salariilor, ceea ce generează nemulțumiri sociale, se arată în document. Mai mult, UE trebuie să se asigure că standardele sale privind drepturile omului, condițiile de muncă, siguranța alimentară, sănătatea publică și protecția mediului nu le creează companiilor sale un dezavantaj competitiv.

Documentul îndeamnă la un dialog în interiorul UE cu privire la cum pot fi reglementate inegalitățile, cum ar fi prin măsuri de consolidare a poziției cetățenilor în bloc prin educație, politici fiscale și investiții. Uniunea trebuie să găsească o soluție echilibrată, pentru a nu cădea în extremele protecționismului ori liberalizării complete, avertizează Comisia, în documentul care ar putea duce la lansarea unor propuneri legislative pe acest subiect, în cursul acestui an.

UE a subliniat în mod repetat că protecționismul — spre care înclină președintele american Donald Trump — este contraproductiv, amintește Reuters. În același timp, în Franța, lidera de extremă dreapta Marine Le Pen a obținut 34% din voturi la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale cu o platformă anti-UE în care a promis între altele să-i apere pe oamenii muncii francezi de „globalizarea sălbatică”.

Agerpres

Anunțuri