Organizarea referendumului pentru demiterea primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, este tot mai aproape. În această dimineaţă, Judecătoria Centru a înmânat grupului de iniţiativă listele de subscripţie în scopul colectării semnăturilor.

Dorin Chirtoaca

Dorin Chirtoacă. Foto: Dan Guțu / ipn.md

Procesul de colectare a semnăturilor a început chiar astăzi. Primul cort a fost instalat în apropierea Primăriei Chişinău, unde s-a adunat mai multă lume, notează trm.md.

Preşedintele Igor Dodon a semnat primul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, iar acum îşi pun semnătura şi consilierii municipali socialişti.

Reprezentanţii grupului de iniţiativă au la dispoziţie 60 de zile pentru a aduna peste 60 de mii de semnături. Ulterior, acestea vor fi prezentate Judecătoriei care are la dispoziție 15 zile pentru verificarea dosarului.

Mai târziu, documentele vor fi transmise Comisiei Electorale Centrale, care va anunța data desfășurării referendumului local, dar și constituirea circumscripției electorale.

Socialiştii au anunţat că referendumul local ar putea fi organizat în luna octombrie.

Primarul general, Dorin Chirtoacă, nu a venit deocamdată cu o reacţie. Anterior, edilul şi-a manifestat convingerea că locuitorii capitalei nu vor vota pentru demisia sa, iar intenţia socialiştilor este populistă şi lipsită de conţinut.

Anunțuri