Partidul Democrat din Moldova a luat act de decizia anunțată de Partidul Liberal de a se retrage din coaliția majoritară. Într-un comunicat difuzat vineri, 26 mai, PDM precizează că urmează ca această decizie să fie analizată în cadrul ședinței săptămânale a PDM, care va avea loc marți, 30 mai, când va reveni și cu comentarii detaliate pe marginea acestui subiect, transmite IPN.

PDM

Foto: canal3.md

„La această etapă ne limităm la a menționa că manifestăm toată înțelegerea față de anumite declarații sau reacții emotive, însă problemele legate de dosarele de corupție trebuie clarificate în instanțele de drept, nu în interiorul partidelor sau al alianțelor politice. Coaliția majoritară este pe deplin funcțională în continuare, iar Guvernul are toată susținerea politică pentru a continua implementarea reformelor și a programului de guvernare asumat”, se menționează în comunicat PDM.

Liderul PL Mihai Ghimpu a anunțat că formațiunea părăsește coaliția de guvernare și Partidul Liberal renunță să mai facă parte din majoritatea parlamentară. Anunțul a fost făcut vineri, 26 mai, după ședința Consiliului Republican al PL, convocat ca urmare a reținerii prim-vicepreședintelui PL Dorin Chirtoacă, primar general al municipiului Chișinău.

Potrivit lui Mihai Ghimpu, participarea PL la guvernare a costat foarte mult formațiunea pe care o conduce, i-a afectat imaginea şi a făcut-o să piardă nume grele.

Anunțuri