„Noul Regulament de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli este prevăzut pentru o perioadă de cinci ani, iar acest fapt va permite fermierilor să-şi planifice mai eficient investiţiile”, consideră viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Luca.

Foto: agrobiznes.md
Miercuri, în cadrul unui seminar, viceministrul Luca a spus, potrivit Infotag, că pregătirea Regulamentului a fost tergiversată, însă a fost pusă sarcina ca acesta să fie elaborat bine, pentru a satisface cerinţele fermierilor.
Viceministrul a comunicat că Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură (AIPA) şi ministerul lansează o campanie de informare a producătorilor agricoli despre particularităţile Regulamentului.
Directorul AIPA, Nicolae Ciubuc, a menţionat că noul Regulament se deosebeşte mult de cele precedente. El este prevăzut pentru o perioadă de cinci ani, fapt ce permite renunţarea la necesitatea de a aproba un document în fiecare an.
„În Regulament a fost stabilit valoarea minimă a Fondului de subvenţionare – 2% din veniturile la buget. În acest an, suma constituie circa 700 mil. lei. Desigur, fermierii vor spune că ramura are nevoie de o finanţare mai mare, dar dacă încasările la buget vor creşte, atunci şi fondul se va majora”, a spus directorul AIPA.
Potrivit lui, de subvenţii pot beneficia producătorii agricoli care au un plan de dezvoltare a gospodăriei, utilajele şi mijloacele tehnice au fost procurate de la furnizori în mod legal, nu are datorii faţă de bugetul local şi bugetul naţional. Subvenţiile vor fi accesibile pentru cei care sunt membri ai asociaţiilor agricole şi vor prezenta documente ce demonstrează faptul investiţiilor.
„Am introdus mecanismul de control asupra realizării investiţiilor, ceea ce nu era în alte regulamente. De asemenea, sunt prevăzute subvenţii pentru promovarea întreprinderii, în special în presă şi la expoziţii. Regulamentul include o poziţie nouă – sistemul de protecţie împotriva ploilor torenţiale, grindinei şi îngheţurilor, iar la acordarea subvenţiilor pentru investiţii în tractoare sau altă tehnică se va lua în calcul suprafaţa câmpurilor cultivate”, a menţionat Ciubuc.
El a spus că cota subvenţiilor va fi de 50% din valoarea investiţiei, pentru tinerii fermieri şi femei – 65%, pentru agricultura ecologică – 70%, iar pentru cei care au procurat echipament de la producători autohtoni – 60%. În acelaşi timp, Regulamentul prevede că pentru subvenţionarea restabilirii infrastructurii se vor oferi 30% din cost.
Mărimea Fondului de subvenţionare a agriculturii pentru acest an constituie 900 mil. lei, dintre care 231 mil. lei au fost oferiţi în cadrul Programului ENPARD Moldova.
Categorii:Actualitate, Economie
Sa speram ca agricultorii nu se vor mai confrunta cu porbleme financiare din cauza intarzieirii acordarii subventiilor precum sa intamplat si in anii cand la conducerea tarii erau Guvernele PLDM-iste.
ApreciazăApreciază
Sa nu fost Caravita lui Filat, poate ca acum fermierii mai aveau speranta la existenta, dar asa, nu cred.
ApreciazăApreciază
Important ca subventiile sa nu ajunga pe la astfel de persoane ca Slusari din Platforma, acela din banii de la stat si-a luat masina de lux.
ApreciazăApreciază