Ucrainenii au o atitudine diferită faţă de R. Moldova. Despre aceasta arată datele sondajului de opinie „Dinamica viziunilor social-politice în Ucraina”, realizat în perioada 21 aprilie – 5 mai de grupul sociologic „Rating”.

Moldova-Ucraina

Foto: crossed-flag-pins.com

Potrivit Infotag, majoritatea respondenţilor au recunoscut că au o atitudine neutră faţă de Moldova (57%). Acesta este unul din cei mai înalţi indici, după Turcia, în rândul a zece ţări studiate, inclusiv Uniunea Europeană. În privinţa Rusiei neutri sunt doar 23% din ucraineni, în privinţa UE – 41%.

Aproape o treime din respondenţi (32%) au recunoscut că au o atitudine călduroasă faţă de RM, iar 3% – chiar foarte călduroasă. Faţă de Rusia această atitudine este de 14% şi 3%, iar faţă de UE – 42% şi 7%.

Totodată, 4% din populaţia ţării vecine au o atitudine rece faţă de Moldova, iar 3% nu au putut da un răspuns. Faţă de Rusia reci sunt 30% din respondenţi, iar 27% – foarte reci. Faţă de UE o atitudine rece o au 7% şi, respectiv, 1%.

În cadrul sondajului au fost chestionaţi 2400 de respondenţi cu vârsta de peste 18 ani din toate regiunile Ucrainei, afară de teritoriul necontrolat din Donbass. Suplimentar, au fost chestionaţi 1378 de respondenţi din regiunile Doneţk şi Lugansk. Marja de eroare este de 2%.

Anunțuri