Afacere cu droguri la Bălți și Florești. 10 persoane reținute ca în filme

Recent, în cadrul unei cauze penale pentru punerea ilegală în circulație a drogurilor, oamenii legii au efectuat 12 percheziții pe teritoriile orașelor Bălți și Florești, dar și a satului Vărvăreuca, raionul Florești. Polițiștii au reținut 10 persoane cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, două dintre acestea fiind reținute în flagrant, în timpul comercializării substanțelor narcotice.

Droguri_pistol

Foto: politia.md

În timpul perchezițiilor domiciliilor, subsolurilor, automobilelor, sediilor și oficiilor, magazinelor alimentare și sălilor de forță, au fost depistate și ridicate două arme cu țeavă lisă fără acte, două pistoale pneumatice, o grenadă, aproximativ 2 kg de substață vegetală uscată cu miros specific de marijuana, 37 tufe verzi de cânepă, 56.825 de lei, 50.000 de ruble rusești, 1500 de grivne, pașapoarte și buletine ale persoanelor terțe, telefoane mobile, precum și cartele SIM cu care bănuiții comunicau atât între ei, cât și cu alte persoane despre comercializarea substanțelor narcotice.

În urma măsurilor speciale de investigații, polițiștii au stabilit că suspecții comercializau substanța interzisă în magazinul alimentar pe care îl dețineau în satul Vărvăreuca, în sala sportivă pe care o administrau, la domicilii precum și în alte locuri publice.

În prezent, patru bărbați și două femei sunt arestate pe un termen de 30 de zile, iar alți patru bărbați sunt cercetați în stare de libertate. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă o pedeapsă cu până la 7 ani de pușcărie.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s