Jeremy Corbyn, liderul opoziţiei din Marea Britanie, a declarat duminică că autorităţile locale din Londra nu aveau resursele necesare pentru a face faţă unei urgenţe de acea amploare, informează Reuters, potrivit Mediafax.

Incendiu_Londra

Foto: mediafax.ro

El a declarat unui post de televiziune că serviciile de urgenţă şi comunitatea „au fost incredibile în lupta cu focul şi în ceea ce a urmat după aceea”.

„Ceea ce a fost mai puţin eficient au fost burgurile londoneze Royal Borough din Kensington şi Chelsea, pentru că păreau a le lipsi resursele de a face faţă cu o criză de această magnitudine, deşi acesta este cel mai înstărit burg al ţării”, a spus Corbyn.

Guvernul premierului britanic a încercat sâmbătă să liniştească furia londonezilor stârnită după incendiul clădirii de apartamente din vestul oraşului, făcând promisiunea de a susţine victimele incidentului în urma protestelor de vineri faţă de viteza de reacţie a Theresei May.

Sute de protestatari furioşi au pătruns apoi în primăria unui district al Londrei, cerând să se facă dreptate după incendiul în urma căruia cel puţin 57 de oameni au murit, iar numeroşi alţii sunt daţi dispăruţi.

Anunțuri