Nicolae Dabija

Nicolae Dabija. Foto: Evgheni Lachi / ipn.md

A alege între Votul Uninominal şi Votul pe Liste de Partid înseamnă a alege între Ciumă şi Holeră, scrie Nicolae Dabija în „Literatura și Arta”.

Ambele legi sunt imperfecte. Şi îl dezavantajează pe alegătorul nostru zăpăcit de comunism, când i se propunea să voteze o listă ce conţinea o singură persoană, alegător care s-a tot lăsat manipulat cu jertfire de sine de către toţi trecătorii prin politica noastră din ultimul sfert de secol.

Altceva însă mă miră: isterizarea societăţii în legătură cu acest subiect.

Unii consideră că mai bun e votul uninominal. Alţii – că nu suntem încă pregătiţi pentru el (la 26 de ani de independenţă) şi cele mai bune sunt alegerile pe liste de partid, ele şi numai ele!, ca şi cum de la 1993 încoace le-am tot câştigat!

În 1993 am fost categoric împotriva alegerilor conform sistemului proporțional de vot, când nu exista decât un singur partid, cel comunist, considerându-le inechitabile. Am atenţionat atunci de la tribuna Parlamentului că prin intermediul lor vor avea toate şansele să se strecoare-n forul legislativ corupţii, hoţii şi proştii. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Cercetaţi listele celor 2000 de aleşi ai poporului care s-au perindat în ultimii 24 de ani prin Parlament şi-o să descoperiţi că mai mult de 1500 dintre ei n-au deschis niciodată gura.

Mai multe sute dintre „aleşi” au avut sau mai au deschise dosare penale.

În ultimele două decenii am scris zeci de articole pe această temă, am vorbit, am pledat, am venit cu argumente în susţinerea revenirii la alegerile pe circumscripţii.

În 1989 obţinusem mandatul de deputat în Sovietul Suprem al URSS în circumscripţia Orhei cu 94,6%, având 12 contracandidaţi.

În 1990 am câştigat alegerile pentru un loc în Parlamentul Republicii Moldova cu peste 80% în circumscripţia Căinari.

Lumea noastră, mai cred încă, nu e atât de proastă încât să nu poată fi convinsă şi nici atât de coruptă, când s-a deprins deja să ia de la un candidat (orice) şi să voteze un altul.

Republica a avut cel mai profesionist Parlament anume atunci când alegerile s-au desfăşurat pe circumscripţii.

După 1994 alegerile s-au disputat conform listelor înaintate de partide.

Cei care au tras foloase din aceste alegeri n-au fost alegătorii. Nici ţara. Ci doar şefii de partide. Cei care alcătuiesc listele. Anume dânşii sunt azi cei mai porniţi împotriva alegerilor pe circumscripţii, temându-se că ei personal s-ar putea să nu le câştige, dar – lucrul cel mai important – că vor pierde un chilipir.
Pentru că – acest lucru îl ştie toată lumea – orice loc eligibil, afară de două-trei din frunte, e plătit cu bani grei.

Un loc eligibil costă două milioane de euro, mărturiseşte Veaceslav Platon, pe care le-a dat ca să fie deputat două luni (credea că o să se ascundă de puşcărie în Parlament). Cine are aceşti bani?
Vreun intelectual? Vreun unionist? Vreun profesionist în economie sau drept? Cineva care ţine cu adevărat la destinul acestei aşchii de ţară?

Aşa au ajuns în fruntea ţării deputaţi care nu cunosc tabla înmulţirii (Ostapciuc, Moţpan etc.), oameni care îşi urăsc neamul (Bătrâncea, Dodon), indivizi care habar n-au ce-ar trebui să facă odată ajunşi în legislativ (60% dintre ei).

Aşa au descins în Parlament – plătind! – Piotr Şoşev, un asasin cu dosar de crime, pe care Voronin l-a pus pe lista sa partinică, Todua Djumberi, ajuns tot pe lista lui Voronin, care a fugit din Georgia, unde era cercetat penal, Gheorghe Străistean, care stă la dubă, iar mai încoace – Ţuţu, cu omor la activ, ş.a. Ei sperau că imunitatea parlamentară îi va scăpa de pedeapsă.

Din cauza acestor liste în care au ajuns destui infractori clasa politică de la noi este compromisă iremediabil. Populaţia nu mai are încredere în partide.

În Parlament e nevoie de aer proaspăt, de deputaţi nesubordonaţi partinic, care pe viitor ar da seamă în faţa alegătorului, nu a bossului de partid.

Ar trebui să recunoaştem că conducătorii de formaţiuni au dreptate şi atunci când afirmă că votul uninominal va încuraja corupţia electoratului (acesta va putea fi cumpărat, ca cel din Negureni-Teleneşti unde „badea Grişa”, primarul localităţii prin care americanii au făcut o şosea de 140 de milioane de dolari, le-a dat câte o sticlă de votcă la 4 oameni îndemnându-i să voteze „pentru Dodon”, şi satul întreg l-a ascultat), pentru că – dacă la ora actuală sunt corupţi doar şefii de partide care vând locurile de pe liste, luând bani de la toţi cei care-şi doresc locuri eligibile, apoi – şi de la cei care se vor miniştri, atunci va fi corupt întregul nostru popor.

Deşi, mă întreabă un om simplu: nu-i mai bine oare dacă e să alegem între două rele, să fie mituiţi moş Vasile sau mătuşa Grăchina cu un kilogram de orez, – că mai câştigă astfel şi poporul câte ceva! – decât Voronin sau Dodon cu câte un milion de la fiecare concurent electoral pus pe listă?

Acum câţiva ani a venit la redacţie o bătrânică din raionul Orhei s-o ajut să primească alocaţiile prevăzute pentru aprovizionarea cu defoc pentru perioada acelei ierni. Cu ajutorul deputatului Vadim Hotineanu i-am rezolvat acea problemă.

Am întrebat-o:

– De ce-aţi venit la mine?

– Pentru că sunteţi deputatul nostru.

– Nu mai sunt, bunicuţo, deputat din 1991, de când s-a destrămat URSS-ul.

– Dar eu alt deputat nu ştiu…

Care alegător îşi ştie azi „sluga”, cum li se spunea pe timpul puterii sovietice solului lor din Parlament? Există o relaţie între cei aleşi şi cei care aleg?

După ’94 nimeni nu-şi cunoaşte deputatul. Dar nici deputatul nu-şi cunoaşte electoratul: nevoile, grijile acestuia, cu ce trăieşte, cum trăieşte.

„Alesul” se ascunde de electorat în Parlament.  N-a avut barem o întâlnire cu alegătorii pe parcursul unui mandat. A asistat doar la adunări de partid, în capitală şi pe teren.

Niciun deputat n-a fost revocat în ultimul sfert de veac.

Niciunul – certat, pentru că se comportă neadecvat, pentru că scuipă în neam şi ţară, pentru că fură ziua în amiaza mare fără să aibă remuşcări, iar la şedinţele forului legislativ, când „ţara arde”, el se joacă la telefonul mobil „de-a pokemonii”.

Acesta nu poartă răspundere în faţa alegătorului, ci doar în faţa șefului de partid: de acela depinde viitorul lui mandat, acela îl va mustra sau milui, cum va găsi de cuviinţă, şi nu alegătorul.

Iar cei care vârfuiesc formațiunile politice se tem de oameni mai deştepţi ca ei, de intelectuali, de unionişti, de persoane oneste.

De aceea nu-i vor pune cât hăul şi pârăul pe liste.

Posibilităţile acestora de a ajunge în Parlament, locul unde se decide destinul acestei aşchii de pământ, inclusiv cel de Reunire a ei cu Ţara, sunt un pic mai mari atunci când e vorba de alegerile pe circumscripţii.

La ora actuală avem în republică 46 de partide.

Acest lucru înseamnă 46 de liste.

Din ele în forul legislativ vor ajunge persoane doar din două-trei.

Ce şanse au partidele de dreapta, atât de fărâmiţate, să treacă pragul de 6%, sau – pe cel de 9%, dacă se vor uni cu un alt partid, sau pe cel de 11%, dacă vor constitui un bloc electoral (cele mai ridicate din lume), ca să ajungă în Parlament pe liste de partid?

Evident că legea înaintată de PD e şubredă. Ea îl favorizează pe Dodon.

Aceasta poate fi îmbunătăţită, ţinând cont şi de recomandările Comisiei de la Veneţia:

1) să existe obligatoriu turul doi de scrutin, cu primii doi clasaţi în turul întâi;

2) viza de reşedinţă să nu fie obligatorie în circumscripţii (ca cei descendenţi din localităţile respective, personalităţi proeminente ale republicii să poată candida);

3) să fie prevăzute pedepse aspre, de la scoaterea din cursă – până la ani de puşcărie pentru cei care vor încerca să corupă electoratul;

4) să nu poată candida cei cu dosare penale, cei care nu cunosc limba de stat (actualmente se cheltuiesc 2-3 milioane de lei anual pentru deputaţii care nu o ştiu, o armată de traducători tălmăcind pentru ei legi, texte, documente, dezbaterile din parlament etc.);

5) candidatul să aibă studii superioare;

6) să nu se accepte sub nicio formă votul mixt, o diversiune ordinară a lui Dodon, care vrea să aducă 15% de deputaţi transnistreni în viitorul Parlament etc.

La Congresul Sfatului Ţării-2 din 27 martie 2016 am pledat pentru împărţirea republicii în 138 de circumscripţii pentru fiecare deputat al Sfatului Ţării-2 – câte o circumscripţie de care să fie responsabil.
Mult mai apoi a venit iniţiativa PD.

Ar fi trebuit să mă dezic de convingerea mea pentru care pledez de un sfert de secol, fiindcă Plahotniuc, de exemplu, cu care nu am dat mâna şi nu l-am salutat niciodată la viaţa mea, o găseşte şi el bună?
Desigur, votul uninominal are defecte.

În România interbelică undeva pe la Brăila au candidat Ionel Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, şi un măcelar.

Măcelarul le-a dat alegătorilor câte un kilogram de carne înainte de scrutin şi un alt kilogram de carne – după scrutin. Şi ilustrul politician român a pierdut.

Dar aceste lucruri pot fi evitate, sancţionând dur „măcelarii” şi pe cei care vor încerca să corupă electoratul, aşa cum se procedează actualmente în România.

Suntem departe de a găsi un sistem perfect de vot.

Votul uninominal este, după părerea mea, infect.

Pe când sistemul proporţional de vot e şi mai infect.

Desigur, îmi fac şi eu iluzii, ca şi mulţi dintre concetăţenii noştri, că un sistem electoral sau altul ar putea schimba ceva în această ţară care miroase tot mai mult a mort, deşi s-ar putea şi să greşesc, ca şi  cei care cred inversul.

Ar fi logic să propunem amendamente care ar îmbunătăţi cele două legi.

Şi să le supunem pe ele unui referendum, şi nu tâmpeniile lui Dodon.

Ca alegătorul să decidă, el care de mult nu mai decide nimic, dacă vrea să piară de Ciumă sau de Holeră.

Nicolae Dabija

Anunțuri