JAFUL SECOLULUI. Șansele restituirii banilor sunt foarte mici, experți

Şansele recuperării banilor furaţi din sistemul bancar moldovenesc sunt foarte mici. De această părere sunt ex-ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă, şi Roman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piaţă. Opiniile au fost lansate în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Miliardul_jaful secolului

Foto: Elena Covalenco / ipn.md

Potrivit lui Veaceslav Negruţa, şansele recuperării banilor scad odată cu trecerea timpului. „Cu cât mai mult timp trece, cu atât mai mare devine problema recuperării banilor. Foarte mult depinde cum se vor mobiliza instituţiile statutului şi să sperăm că odată cu sosirea experţilor Companiei Kroll la Chişinău vor fi urgentate toate procedurile de recuperare. Dacă instituţiile statului s-ar fi mobilizat pe recuperarea banilor după raportul Kroll 1, atunci şansele ar fi fost mai mari. Imediat după apariţia Raportului Kroll 1, de exemplu, au reacţionat autorităţile de la Riga şi a fost demis directorul unei bănci. Acum nu ne rămâne decât să sperăm că acea misiune de recuperare a banilor care va începe după venirea experţilor Kroll să fie una dinamică”, a declarat Negruţă.

Roman Chircă s-a arătat şi mai sceptic privind posibilităţile de recuperare a banilor furaţi din sistemul bancar: „Cei implicaţi în frauda bancară sunt persoane inteligente şi ştiu cum să şteargă urmele şi să ascundă banii pentru a nu fi descoperiţi. Nu cred că unele state conservatoriste, cum este Marea Britanie, de exemplu, vor veni în întâmpinarea Republicii Moldova. Nu cred că o parte din banii furaţi ar fi fost investiţi în Republica Moldova. Noi suntem în cădere liberă la acest capitol de vre-o trei ani. Ar fi bine ca raportul Kroll 2 să fie oferit publicităţii”.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Sergiu Cioclea, a declarat recent că la începutul lunii iulie la Chişinău va sosi o echipă de experţi ai Companiei Kroll, care se ocupă de cazul devalizării sistemului bancar în proporții de circa un miliard de dolari, iar după prezentarea celui de al doilea raport,  autorităţile vor demara procedura de recuperare a banilor. Cioclea a precizat că raportul Kroll 2 nu va fi publicat.



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.