Deputat: „Dodonii vin și pleacă, iar cooperarea militară dintre București și Chișinău rămâne”

Parlamentarii români din Camera Deputaților au dezbătut marți, 27 iunie, proiectul de lege privind ratificarea Protocolului de Amendare, semnat la București, la 1 decembrie 2016, a Acordului între Guvernul României și Guvernul R. Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chișinău, la 20 aprilie 2012.

constantin-codreanu

Deputatul Constantin Codreanu

În intervenţia din dezbaterile care au precedat votul, deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, și-a îndemnat colegii parlamentari să înceapă să dea cetățenilor din Republica Moldova semnale clare privind interesul statului român pentru cel de-al doilea stat românesc.

„Ca cetățean al celor două state românești ale noastre, salut orice propunere ce consfințește cooperarea dintre Republica Moldova și România, inclusiv acest act semnat simbolic la 1 decembrie. Același lucru este valabil și pentru grupul nostru parlamentar. Partidul Mișcarea Populară (PMP), fiind o formațiune ce pledează pentru reunire, susține tot ceea ce înseamnă o apropiere constantă, consecventă și consistentă între București și Chișinău. Cel mai recent aspect care să susțină ceea ce am afirmat anterior s-a întâmplat în acest sfârșit de săptămână, când PMP a semnat un acord de colaborare cu o formațiune unionistă din Republica Moldova, Partidul Unității Naționale (PUN).

Prin votul de astăzi dăm încă un semnal Chișinăului, mai exact președintelui iobag al Moscovei, Igor Dodon, cunoscut și ca «Pudelul lui Putin», ce subliniază intențiile noastre. Grupul nostu parlamentar va vota favorabil și aştept aceeași reacție și din partea dumneavoastră”, a declarat deputatul PMP Constantin Codreanu.

Codreanu a mai ținut să precizeze pentru presă: „Dodonii vin și pleacă, iar cooperarea militară dintre București și Chișinău rămâne”.

Intervențiile legislative vizează, în principal, îmbunătățirea textului Acordului, ca urmare a experienței dobândite în urma aplicării acestuia, precum și modul de suportare a cheltuielilor ocazionate de desfășurarea exercițiilor comune, fiind aprobat cu 260 de voturi favorabile, 0 voturi împotrivă şi 0 abţineri.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s