Angajatorii vor fi obligaţi să acorde salariaţilor cel puţin 14 zile calendaristice din contul concediului de odihnă anual, iar partea rămasă urmează a fi acordată până la sfârșitul anului următor. Aceste amendamente la Codul Muncii au fost adoptate de Parlamentul în prima lectură.

Parlamentul Republicii Moldova

Foto: Alexandru Tarlev / gazetadesud.md

Potrivit proiectului de lege, citat de Infotag, concediile de odihnă anuale suplimentare se vor alipi la concediul de odihnă anual de bază. În cazuri excepționale, dacă acordarea integrală a concediului de odihnă anual salariatului în anul de muncă curent poate să se răsfrângă negativ asupra bunei funcţionări a unităţii, o parte din concediu, cu consimțământul scris al salariatului şi cu acordul scris al reprezentanţilor salariaților, poate fi amânată pe anul de muncă următor.

Totodată, noile modificări oferă garanţii în cazul reorganizării întreprinderii, modificării tipului de proprietate sau a proprietarului. De asemenea, nu se admite schimbarea regimului de muncă al salariatului cu unul mai puţin favorabil.

Potrivit modificărilor, este interzisă utilizarea muncii femeilor gravide, a femeilor care au născut de curând și a celor care alăptează la lucrări subterane în mine, precum şi în orice alte activități care prezintă riscuri pentru securitatea sau sănătatea lor ori pot avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării. În cazul apariţiei riscurilor, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare temporară a condițiilor de muncă, să excludă influența factorilor de risc asupra acestor persoane.

Perioada de aflare în șomaj tehnic se va reduce de la șase la patru luni. Totodată, va fi redus și cuantumul indemnizației din salariu, de la 75% la 50%.

Pe modificarea Codului Muncii au insistat întreprinderile moldoveneşti şi cele străine, care se plâng că salariaţii au mai multe drepturi decât angajatorii. Problema a fost ridicată de investitorii străini care au afaceri în R. Moldova.

Anunțuri