Japonia va deține președinția G-20 în 2019 și Arabia Saudită în 2020

Japonia va deține președința G-20 în 2019 și Arabia Saudită în 2020, potrivit unui comunicat final al summitului organizației desfășurat în orașul german Hamburg (nord), ediția din 2018 fiind deja prevăzută să aibă loc în Argentina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

G-20

Foto: Markus Schreiber / ap.com

„Așteptăm cu nerăbdare să ne regăsim din nou în Argentina în 2018, în Japonia în 2019 și în Arabia Saudită în 2020”, afirmă șefii de stat și de guvern din cele mai puternice țări din lume în comunicatul loc final.

Președinția anuală prin rotație a G-20 îi permite fiecărei țări să treacă pe agenda discuțiilor teme preferate.

Președinția germană a G-20, de exemplu, a invocat un parteneriat de dezvoltare cu unele țări africane. În 2015, Turcia a abordat problematica refugiaților și Australia a insistat pe cerințele privind infrastructura.

Din G-20 fac parte cele 20 de țări ale lumii care sunt cele mai bogate din punct de vedere economic. Inițial creat ca o structură de răspuns la criza financiară, G-20 este pe cale să se transforme, puțin câte puțin, pentru a-și extinde temele dincolo de sfera economică.



Categorii:Actualitate, Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s