Parlamentul adoptă noi standarde în domeniul bancar

Legislația bancară a R. Moldova va fi perfecționată în conformitate cu cele mai bune practici internaționale, așa-numitele standardele BASEL III, potrivit unui proiect de lege votat joi, 13 iulie, de Parlament în prima lectură.

parlamentul-republicii-moldova

Foto: fb.com/ParliamentRM

Noile prevederi presupun un cadru de guvernanță corporativă a băncilor mai bun, posibilități eficiente de control din partea băncii centrale și, respectiv, mai multă siguranță a sectorului bancar.

R. Moldova se conduce în prezent de standarde în domeniul bancar elaborate la nivel internațional cu aproape 30 de ani în urmă. Legislația în acest domeniu a fost modificată de peste 50 de ori pe parcursul anilor și nu mai reprezintă un cadru de reglementare coerent, a menționat viceguvernatorul Băncii Naționale, Cristina Harea.

Astfel, noua lege privind activitatea băncilor prevede trecerea de la standardele BASEL I la BASEL III. Noua lege prevede dezvoltarea unui cadru de guvernanță corporativă, descrie responsabilitățile și atribuțiile organelor de conducere a băncilor și stabilește cerințe față de calitatea gestionarilor și instrumente de gestiune a riscurilor.

Totuși, unii deputați au exprimat îngrijorări că noile standarde ar putea crea dificultăți pentru bănci.

Cristina Harea a declarat însă că băncile vor fi în stare să se conformeze noilor rigori. Totodată, ea a menționat că o reglementare mai bună a domeniului va asigura securitatea sectorului bancar.

Dacă va fi votat și în a doua lectură, noile reglementări se vor aplica de la 1 ianuarie 2018, iar în termen de cinci luni de la intrarea în vigoare a legii, băncile vor fi obligate să obțină licențe noi de activitate.

Radio Chișinău



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s