Vlad Plahotniuc: „E necesară transformarea misiunii pacificatoare a Federației Ruse”

Președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat că pacea este o iluzie în condiții revanșismului și ideologiei expansionismului și a reamintit cererea R. Moldova privind retragerea trupelor și munițiilor străine de pe teritoriul țării. El a făcut declarații în acest sens în cadrul panelului „Consolidarea cooperării multilaterale în domeniul păcii”, organizat de Consiliul Internaționalei Socialiste, transmite IPN cu referire la un comunicat al PDM.

Plahotniuc

Vlad Plahotniuc. Foto: pdm.md

Liderul democrat, care este și vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, și-a axat discursul pe nevoia rezolvării conflictului transnistrean, pledând pentru implicarea mai puternică a actorilor regionali și globali în găsirea soluției potrivite.

El a accentuat că timp de 25 de ani s-a menținut liniștea pe Nistru, însă nu s-a reușit deschiderea negocierilor pe tema de fond, anume statutul regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. „Formatul negocierilor nu și-a arătat capacitatea să ne ducă la acel rezultat pe care-l dorim”, a precizat Vlad Plahotniuc. Pe de altă parte, el a atras atenția asupra „iluziei păcii” în condițiile evenimentelor din 2008 din Georgia și din 2014 din Ucraina, subliniind că în regiunea noastră geografică pacea nu este încă garantată. „Atâta timp cât este viu revanşismul, cât timp se exprimă ideologia expansionistă, conflictele locale pot să izbucnească în orice moment”, a avertizat liderul democrat. El a reamintit în acest context solicitarea constantă a R. Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria, precum și a armamentului și munițiilor. „Credem că e necesară transformarea misiunii pacificatoare a Federației Ruse care se află în țara noastră în zona conflictului într-una civilă, sub mandat internațional”, a adăugat Vlad Plahotniuc.

Președintele PDM a lansat propunerea ca R. Moldova să găzduiască la sfârșitul acestui an un forum internațional social-democrat dedicat păcii și securității în regiune. „Eu vă garantez că Moldova se va bucura să primească toţi experţii şi reprezentanţii Internaţionalei Socialiste și astfel vom face un eveniment important pentru Europa de Est. Organizaţia noastră politică (IS) îşi va amplifica rolul în consolidarea păcii în această regiune şi desigur potenţialul de a ajuta la rezolvarea conflictelor în lume”, a spus Vlad Plahotniuc.

Consiliul Internaționalei Socialiste este un eveniment care se desfășoară o dată sau de două ori pe an, reunind majoritatea liderilor partidelor membre ale Internaționalei Socialiste. Actualul Consiliu are loc în perioada 11-12 iulie 2017 în SUA, la New York, în clădirea sediului central al Organizației Națiunilor Unite.

Reclame


Categorii:Actualitate, Politică, Transnistria

Etichete:, ,

6 răspunsuri

  1. Mdaaa, puternic discursul lui Plahotniuc, eram anti-PD și Plahotniuc cînd au preluat ei guvernarea, da iată lucrurile s-au schimbat mult și s-au schimbat spre bine, încept să cred cu adevărat că e capabil acest om să ducă Moldova spre UE

    Apreciază

  2. Discursul lui Plahotniuc a fost foarte puternic, chiar nu a mai fost un politician cu atatea coaie in Moldova.

    Apreciază

  3. Cum asa? Ei vor autonomie, dar cand vorba ajunge de datoriile lor, noi trebuie sa le achitam.

    Apreciază

  4. Sistemul electoral din R. Moldova Plahotniuc poate să-l schimbe, dar să transforme misiunea pacificatoare a Federației Ruse nu poate. Totul este doar un șou politic ieftin pentru prostălani. Scopul este acapararea puterii absolute în R. Moldova! Unii de acum sunt dresați până la nivelul maimuțelor pentru credința față me Marele Coordonator!

    Apreciază

  5. Bre, Gabi! Te-ai mai remarcat! Nu-ți corespunte „name”-ul cu ceea ce debitezi! „Câchi” sau „Cachi” și s-ar potrivi mai bine!

    Apreciază

  6. Plahotniuc o să ducă Moldova la autocrație și nu la Uniunea Europeană! De asta-i trebue schimbarea sistemului electoral. Dacă vreți măcar cât de cât să-l înțelegeți pe oligarh lămuriți-vă în profunzime ce înseamnă sistem electoral uninominal, mixt și pe liste de partid.

    Despre uzurparea puterii în stat, supunerea justiției, etc. nici nu mai vreau să mai vorbesc.[

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.