Oamenii legii au descoperit într-un mijloc de transport de model „Mercedes”, condus de un bărbat de 64 de ani din orașul Călărași, șase recipiente din plastic, una cu capacitatea de 1000 litri, iar celelalte cinci a câte 200 litri fiecare, în care se transportau 2000 litri de vin contrafăcut, în valoare estimată de 20 de mii de lei. S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, în satul Pârlița, raionul Ungheni. 

Alcool contrafacut

Foto: politia.md

La solicitarea poliției, bărbatul nu a prezentat nici un act ce ar confirma proveniența legală a alcoolului, însă din declarațiile acestuia alcoolul urma să fie comercializat la piața din orașul Fălești.

Marfa a fost confiscată, iar bărbatul riscă o amendă în mărime de până la 4500 lei.

Potrivit unui comunicat al Poliției, sănătatea și viața consumatorului final, cetățeanul, este una din preocupările oamenilor legii. Astfel, pe întreg teritoriul R. Moldova, în permanență, sunt desfășurate operațiuni privind depistarea alcoolului contrafăcut și combaterea comerțului ilicit al acestuia.

Anunțuri