Organizația religioasă Martorii lui Iehova, acuzată de extremism în Rusia și scoasă în afara legii printr-o decizie definitivă emisă luni de justiția din această țară, a anunțat că se va adresa Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg, întrucât a epuizat toate celelalte pârghii legale, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

CEDO

Clădirea CEDO din Strasbourg. Foto: Vincent Kessler / reuters.com

Ministerul rus al Justiției a inclus această organizație în luna martie pe lista organizațiilor extremiste. În aprilie un tribunal de primă instanță a decis scoaterea ei în afara legii, verdict care în urma recursului a fost menținut de Curtea Supremă a Rusiei.

Potrivit agenției Reuters, despre acest caz s-a exprimat și o purtătoare de cuvânt a diplomației Uniunii Europene, deși Rusia nu face parte din UE.

„Această interdicție a condus deja la acțiuni de urmărire penală împotriva Martorilor lui Iehova, la razii ale poliției în sălile lor de rugăciune, atacuri în care i-au fost incendiate locații și alte forme de hărțuire”, a spus purtătoarea de cuvânt a diplomației europene, estimând că acest grup religios, „la fel ca oricare altul trebuie să beneficieze de libertatea de adunare fără nicio interferență, așa cum este garantat de Constituția Federației Ruse, precum și prin angajamentele internaționale asumate de Rusia și conform standardelor internaționale privind drepturile omului”.

În toate procesele intentate împotriva acestei organizații, ce are circa 175.000 de adepți în Rusia, autoritățile ruse au acuzat-o pentru difuzarea unei literaturi religioase cu caracter extremist.

Anunțuri