Polițiști reținuți pentru trafic de droguri

Doi angajați ai poliției au fost reținuți luni, 24 iulie, de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, fiind bănuiți de realizarea, păstrarea și comercializarea drogurilor.

Droguri_politie

Foto: mai.gov.md

În urma măsurilor special de investigații și de urmărire penală, oamenii legii au stabilit implicarea unui ofițer de investigații din cadrul IP Botanica în realizarea MDMA (substanță psihotropă).

Astfel, la 20 iulie curent, sub controlul angajaților SPIA și procurorilor, în schimbul sumei de 6000 lei, de la ofițerul sus-menționat au fost achiziționate 20 de grame de substanţă albă cristalină. Totodată, a fost depistată implicarea în realizarea drogurilor și a unui alt angajat din cadrul Inspectoratului de poliție Ciocana.

În acest context, la 23 iulie curent, a fost efectuată o altă achiziție de control, în cursul căreia s-a achiziționat de la angajatul IP Ciocana 80 de grame de substanță albă cristalină, pentru care urma să primească suma de 80.000 lei, iar la 24 iulie curent, în cadrul măsurilor speciale de investigaţii, polițistului din IP Ciocana i-a fost transmisă suma de 26.000 lei. În momentul transmiterii banilor, ultimul a fost reţinut.

Dacă vinovăția bănuiților va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, pe faptul păstrării și înstrăinării ilegale a drogurilor.

Reclame


Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.