La 1 iulie, în cele 18 instituţii penitenciare din R. Moldova erau deţinute 7868 persoane (în anul 2016 – 7896 de persoane), dintre care în privinţa a 6293 de persoane sentinţele sunt definitive.

Puscarie_gratii

Foto: ziarmm.ro

Potrivit Infotag, cu referire la datele statistice ale Departamentului Instituţii Penitenciare al Ministerului Justiţiei, în penitenciarul din Goian pentru minori se află 33 de deţinuţi, în penitenciarul pentru femei din Rusca – 379 de deţinute, în penitenciarul de la Rezina pentru deţinuţii pe viaţă – 119 persoane. Numărul acestora a crescut în decurs de un an cu 9 persoane.

Numărul maxim de condamnaţi admis pentru deţinere în instituţiile penitenciare este de 8654. Cea mai aglomerată închisoare este izolatorul de urmărire penală Nr. 13 – 1229 persoane.

Cei mai numeroşi deţinuţi au fost condamnaţi pentru omor (1519), pentru infracţiuni cu caracter sexual (648) şi furt (626). Pentru corupere sunt condamnate doar nouă persoane. La închisoare nu se află nicio persoană condamnată pentru luare sau dare de mită.

Totodată, 2736 de persoane sunt condamnate pentru prima dată, iar 1852 de deţinuţi se află la a treia sau mai multe condamnări. Termenul de condamnare de la 5 la 10 ani este ispăşit de 2257 persoane. La detenţie de peste 25 de ani sunt condamnate 40 de persoane.

Cei mai numeroşi contravenienţi sunt persoanele cu vârsta de 21-30 de ani – 1969 deţinuţi.

După starea socială, cei mai mulţi deţinuţi sunt şomeri (3820) şi ţărani (1245), iar cei mai puţini sunt funcţionarii – doar 32 de persoane. Cea mai mare parte dintre deţinuți au studii medii incomplete (3311). Studii superioare au 174 de deţinuţi.

Anunțuri