Dacă Uniunea Europeană va decide să stopeze finanțarea Republicii Moldova, s-ar ajunge la alegeri parlamentare anticipate, iar în acest mod „cei care se uită la R. Moldova din punct de vedere geopolitic poate vor prinde la minte”.

igor-dodon

Igor Dodon. Foto: qmagazine.ro

Declarația aparține șefului statului, Igor Dodon, făcută în cadrul unei întâlniri cu presa la Reședința sa de la Condrița, pe 26 iulie. Igor Dodon recunoaște că partenerii externi au finanțat mult Republica Moldova în ultimii ani, doar că „ nu se știe ce face guvernarea cu aceste miliarde”, transmite IPN.

„Eu sunt adeptul politicii de stat de a ne rezolva problemele fără a sta cu mâna întinsă la Est sau Vest. În 25 de ani de independență nimeni nu a acordat mai multă asistență decât partenerii noștri externi în ultimii 7 ani. Pentru a nu fi suspiciuni că acești bani s-au furat, toate sumele de finanțare trebuie făcute publice de către partenerii externi. A fost vina celor de la guvernare că nu au utilizat eficient aceste surse”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului spune că eventuala oprire a finanțării de către UE este o bătaie de cap pentru cei de la guvernare, majoritatea parlamentară și Guvernul Republicii Moldova. Potrivit lui, finanțarea ar trebui revizuită, mai ales partea economică.

„Eu nu pot influența deciziile care se iau în Republica Moldova, noi putem să le stopăm pe unele, să le blocăm pentru o anumită perioadă. Guvernarea Republicii Moldova este a PD-ului, a liderului lor, și în rest mai au câteva partide fantome ce le ține pe alături. Eu sunt pentru colaborarea Republicii Moldova cu partenerii externi, dar în interesul cetățenilor”, a adăugat Igor Dodon.

Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, împreună cu președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Hans van Baalen, au făcut ieri, 26 iulie, o declarație comună în care își manifestă îngrijorarea în ceea ce privește deteriorarea statului de drept și a standardelor democratice în Republica Moldova.

PPE și ALDE au făcut un apel către instituțiile UE, inclusiv la Serviciul European de Acțiune Externă, precum și la Consiliul Europei, să evalueze imediat declinul statului de drept și al standardelor democratice în Republica Moldova, să oprească orice finanțare din partea UE, să aplice cea mai strictă condiționalitate oricărei asistențe financiare viitoare și să reevalueze cât mai curând posibil Acordul de Asociere UE-Moldova.

Anunțuri