Cinci azeri cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetați penal după ce au șantajat mai multe persoane din nordul R. Moldova, în scopul estorcării unor sume de bani cuprinse între 10 mii și 40 de mii de euro, precum și pentru însușirea ilegală a bunurilor din posesia acestora. Aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore.

Criminali

Foto: politia.md

Victimele au declarat oamenilor legii din Bălți că, timp de câteva săptămâni, sunt șantajate și amenințate cu aplicarea violenţei de mai multe persoane, în caz că nu  le vor transmite sumele de bani solicitate. Totodată, asupra unei victime agresorii au aplicat forța fizică și au estorcat suma de 700 euro. Concomitent, victimei i-a fost stabilit un termen de o săptămână pentru ca bunurile imobile din posesie să fie transmise notarial pe numele unei persoane interpuse.

De asemenea, la 8 iulie curent, o altă persoană a avut de suferit în urma suspecților, aceștia deplasându-se la domiciliul victimei, l-au urcat într-un automobil și l-au dus într-o fâșie forestieră din preajmă, unde acționând din interes material și urmărind scopul șantajului, l-au amenințat prin răfuială fizică, inclusiv asupra rudelor acestuia. De asemenea, agresorii au înaintat față de victimă cererea de a le transmite mijloace băneşti în sumă de 17.500 euro, ceea ce constituie o pagubă materială în proporții deosebit de mari, ameninţîndu-l cu aplicarea violenței fizice, în caz de neândeplinire a cerinţelor sale privind transmiterea bunurilor.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, au fost depistate și ridicate patru arme, cartușe pentru acestea, amortizor, telefoane mobile cu secvențe video despre maltratarea altor victime, cartele SIM, cuțite, urme biologice și alte obiecte care ar putea demonstra vinovăția în comiterea infracțiunilor pe teritoriul R. Moldova.

Dacă va fi demonstrată vinovăția suspecților, aceștia riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de la 13 la 15 ani.

Anunțuri