Rusia pregătește sancțiuni punctuale la adresa persoanelor care au luat vineri decizia să nu permită aeronavei ruse să survoleze spațiul aerian al României și care, în acest fel, au făcut să eșueze vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin, trimisul special al președintelui Vladimir Putin pentru Transnistria, în Republica Moldova, relatează sâmbătă agenția de presă TASS, potrivit Agerpres.

Dmitri Rogozin

Dmitri Rogozin. Foto: epa.eu

O declarație în acest sens a fost făcută de Dmitri Rogozin într-un interviu acordat sâmbătă presei ruse, din care un fragment a fost difuzat de postul de televiziune „Rossia 24”.

Răspuns, desigur, va exista. Vom stabili cu exactitate cine a fost spatele acestor decizii la Chișinău, București, Budapesta, Bruxelles. Vom identifica persoanele care au luat aceste decizii. Sancțiunile noastre vor fi pe măsură și foarte punctuale”, a avertizat vicepremierul rus.

Rusia a protestat vineri față de decizia Bucureștiului de a interzice unui avion de linie pe ruta Moscova-Chișinău în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin să survoleze teritoriul României, calificând aceasta drept o „provocare deliberată, care aduce un prejudiciu serios relațiilor bilaterale”, a declarat vineri Ministerul de Externe rus, citat de agenția de presă TASS.

Vizita vicepremierului Dmitri Rogozin — responsabil de industria apărării din executivul rus — la Chișinău și apoi în Transnistria a eșuat vineri din cauza refuzului României de a permite avionului de pasageri să traverseze spațiul său aerian, notează agenția de presă citată.

Cursei regulate S7-157 pe ruta Moscova-Chișinău i-a fost interzis accesul în spațiul aerian al României de către serviciul de gestionare a traficului aerian pe motiv că la bordul său se afla o „persoană aflată pe lista sancțiunilor” UE. Dmitri Rogozin este unul dintre oficialii ruși care au interdicție de călătorie în Uniunea Europeană încă din mai 2014.

Potrivit aeroportului de la Chișinău, aeronava a fost redirecționată către Minsk, după ce a survolat un timp spațiul aerian al Ungariei. Din capitala belarusă, vicepremierul s-a întors la Moscova cu o cursă Aeroflot.

Într-o primă reacție pe Twitter, Rogozin a acuzat autoritățile române că „i-au pus în pericol pe cei 167 de pasageri ai avionului S7”. „Combustibil era suficient doar până la Minsk. Așteptați răspuns, nemernicilor!”, a amenințat Rogozin.

În această privință, cunoscutul politolog rus Stanislav Belkovski a declarat vineri seara în direct la postul de radio Eho Moskvî că „tocmai Rogozin este cel care a expus pericolului viața pasagerilor pentru că toate s-au întâmplat din cauza prezenței sale la bordul aeronavei”. El a amintit în acest sens de faptul că vicepremierul rus se află pe „lista cu sancțiuni a UE”.

În plus, în Republica Moldova și în țările vecine există temeri că înainte de alegerile prezidențiale din Rusia s-ar putea ivi unele probleme în legătură cu Transnistria, afirmă Belkovski.

Dmitri Rogozin era așteptat la Chișinău de președintele Igor Dodon, împreună cu care urma să participe la o ceremonie organizată la Tighina, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansarea misiunii de menținere a păcii în Transnistria, în 1992.

Anunțuri