Polițiștii de frontieră au deconspirat două cazuri de transport ilicit de bunuri peste frontiera de stat. Reținerile au avut loc în urma unor acțiuni pe linia prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere pe segmentul din responsabilitatea Direcției regionale SUD.

Contrabanda (1)

Foto: border.gov.md

Astfel, la data de 26 iulie 2017, în baza informației cu caracter operativ, ofițerii de investigații speciale din cadrul Direcției au acționat în punctul de trecere „Cairaclia”.

Astfel, miercuri, 26 iulie, pe sensul de intrare în R. Moldova au fost oprite și verificate minuțios două mijloace de transport: Mercedes Viano și Volkswagen Passat. Ambele autovehicule erau ticsite cu genți și pachete. La examinarea conținutului acestora s-a depistat mărfă de larg consum în valoare de circa un million de lei.

Din cercetările preliminare s-a constatat că bunurile au fost introduse din Ucraina în R. Moldova prin contrabandă, cu eludarea controlului vamal.

Contrabanda (2)

Foto: border.gov.md

Persoanele implicate, cetățeni moldoveni de 28 și 50 de ani, împreună cu unitățile de transport și marfa, au fost escortate la sediul Direcției, pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Totodată, a fost sesizată Secția de inspectare a fraudelor economice din cadrul INI al IGP, angajații căruia au preluat ulterior examinarea cazului, conform competențelor instituționale.

Anunțuri