În societatea civilă din R. Moldova dezvoltarea este absentă de trei ani. Aceasta este concluzia la care au ajuns experții Centrului de Instruire şi Consultanţă Organizaţională CICO și USAID, în cadrul studiului anual de cercetare a indicelui stabilităţii societății civile.

Economie_declin

Foto: business24.ro

Potrivit Infotag, rezultatele studiului arată că „societatea civilă din R. Moldova a obţinut 3,9 de puncte din șapte (1 este cel mai bun rezultat, 7 – cel mai rău). În același timp, au fost analizate potenţialul organizaţional, stabilitatea finanțării, nivelul de influență socială, aspectul juridic, atitudinea societății față de organizațiile societății civile”.

„În general, această apreciere corespunde dezvoltării durabile a societății civile. Mediul de afaceri are o atitudine pozitivă faţă de societatea civilă, crește numărul de voluntari implicați și a evenimentelor publice organizate. Cu toate acestea, deocamdată nu este stabilit un dialog cu autorităţile centrale. Nivelul de sensibilizare a opiniei publice despre activitățile societății civile se află la un nivel mediu, în special în zonele rurale. Mai mult decât atât, modificările la legea cu privire la finanțarea organizațiilor neguvernamentale reduce interesul potențialilor sponsori”, se spune în studiu.

De asemenea, un aspect problematic rămâne Transnistria, unde există un control politic strict asupra activității organizațiilor neguvernamentale, iar membrii acestora sunt intimidați de forțele de securitate.

Societatea civilă din R. Moldova rămâne practic la nivelul anului 2014. Dacă ar fi să comparăm rezultatele țărilor vecine, atunci societatea civilă din R. Moldova este mai puțin dezvoltată decât în România (3,6) și Ucraina (3,3), dar mai mult decât în Rusia (4,7).

Anunțuri