Președintele Igor Dodon a suspendat Hotărârea Guvernului de astăzi privind participarea, în perioada 7-23 septembrie, a 57 de militari moldoveni la stagiul de pregătire „Rapid Trident” din Ucraina.

Igor Dodon

Igor Dodon. Foto: fb.com/dodon.igor

„Pentru prima dată în calitatea mea de șef al statului, am decis să fac uz de dreptul meu constituțional, conform art. 88 al. i din Constituția RM care prevede că șeful statului «suspendează actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, până la adoptarea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale»”, a scris Dodon pe Facebook.


Grea lovitură de imagine pentru Dodon #JOSDODON


 

Potrivit lui Dodon, Guvernul a încălcat prevederile Legii cu privire la apărarea naţională, art.33, al.3, care prevede că „Participarea unor unităţi (subunităţi) ale Armatei Naţionale în afara teritoriului ţării cu efective, armament şi tehnică militară la exerciţii militare comune cu unităţi militare ale altor state se aprobă de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate”.

„R. Moldova este un stat neutru conform Constituției, iar militarii moldoveni, reiterez, nu trebuie să participe la exercițiile militare desfășurate sub egida unui sau altui bloc militar. Totodată, nu vom împiedica participarea militarilor moldoveni la exerciții pacificatoare sub egida ONU”, a subliniat Dodon.

Șeful statului mai scrie că „forțele armate, inclusiv Ministerul Apărării, se află într-o stare deplorabilă, cea mai critică de până acum, din cauza guvernărilor eurounioniste, din anul 2009 până în prezent”. „Aceste structuri trebuie reformate integral, capacitățile dezvoltate în interiorul țării, în conformitate cu statutul de neutralitate, iar cei care au distrus patrimoniul, infrastructura, au vândut armamentul și au adus la o așa situație – vor fi trași la răspundere, inclusiv penală”, punctează Dodon.

Anunțuri