Ofițerii serviciilor specializate ale Vămii au deconspirat și anihilat o schemă de contrabandă cu mărfuri de larg consum, introduse clandestin în țară prin regiunea transnistreană, cu ocolirea posturilor vamale interne de control.

Marfuri_contrabanda

Foto: customs.gov.md

Potrivit Serviciului Vamal, bunurile erau procurate de la piața „KM 7” din Odessa, fiind ulterior repartizate mai multor proprietari de unități comerciale din Chișinău.

Activitatea infracțională a grupării a fost documentată timp de aproximativ o lună de zile, perioadă în care au fost acumulate suficiente materiale probatorii privind caracterul ilicit al operațiunilor desfășurate, precum și informații cu privire la locul depozitării și păstrării bunurilor de contrabandă.

Pe acest caz sunt cercetați doi locuitori ai raionului Hâncești, care au fost reținuți în flagrant în momentul repartizării loturilor de contrabandă.

Reținerea a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 6 septembrie, într-un depozit închiriat de suspecți, unde au fost depistate mai multe loturi de articole vestimentare și de încălțăminte, în asortiment, valoarea cărora se estimează la aproximativ 1 milion de lei.

Suspecții au fost reținuți pe un termen de 72 de ore, în privința acestora fiind inițiat un dosar penal. Dacă li se va demonstra vinovăția, ei până la 10 ani de pușcărie.

Anunțuri