Viitoarele pașapoarte poloneze provoacă proteste din partea Ucrainei și Lituaniei

O propunere a guvernului naționalist polonez de a inscripționa pe noile pașapoarte imagini cu monumente din orașe care au aparținut Poloniei în secolul trecut, dar care acum se află pe teritoriile Ucrainei și Lituaniei, a stârnit proteste din partea acestor două țări, relatează miercuri agenția EFE, citată de Agerpres.

Beata Szydlo

Beata Szydlo. Foto: gettyimages.com

„Încă nu am luat o decizie” pe acest subiect, a asigurat premierul Beata Szydlo, insistând că Polonia dorește relații bune cu toți vecinii ei.

Însă propunerea Ministerului de Interne polonez ca filele pașapoartelor să cuprindă imagini precum Poarta Aurorei din Vilnius (capitala Lituaniei) sau cimitirul Lychakiv din orașul ucrainean Lvov amenință să perturbe relațiile Poloniei tocmai cu două țări care îi sunt aliați strategici.

De altfel, luna trecută ambasadorii polonezi la Kiev și Vilnius au fost convocați de Ministerele de Externe ucrainean și lituanian pentru a li se transmite proteste pe această temă. Autoritățile ucrainene au descris intenția guvernului de la Varșovia drept o „politizare a unor fapte istorice care au fost depășite”.

În cadrul acestui demers criticat de Ucraina și Lituania, Ministerul de Interne polonez a inițiat o campanie pe internet pentru ca cetățenii să poată vota monumentele pe care ar dori să le vadă pe viitoarele pașapoarte ce vor fi emise începând din anul 2018, când Polonia aniversează centenarul independenței.

Intenția este ca pe aceste pașapoarte să se regăsească șase monumente, dintre care trei au fost deja alese de autorități (două fiind cele de la Vilnius și Lvov, menționate mai sus), iar celelalte trei pot fi alese de internauți în votul deschis până pe 10 septembrie.



Categorii:Externe

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.