Regretatul artist al neamului, unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de cântec popular, solist al orchestrei „Lăutarii”, Nicolae Sulac, ar fi împlinit astăzi, 9 septembrie, 81 de ani.

nicolae-sulac

Nicolae Sulac. Foto: glasul.md

Nicolae Sulac s-a născut în data de 9 septembrie 1936, în satul Sadâc, raionul Cahul. Activitatea sa artistică a început în cadrul capelei corale „Doina”, din 1959.

În 1965 Nicolae Sulac a devenit solist al ansamblului „Fluieraş”, ansamblu care a lansat mulţi interpreţi de muzică populară.

În anii 70 şi începutul anilor 80 a concertat în calitate de solist al ansamblului „Lăutarii”. Nicolae Sulac este laureat al premiilor URSS, artist al poporului din Republica Moldova, cavaler al Ordinului Republicii.

În anul 2002 a creat un fond de susţinere a muzicii populare. Nicolae Sulac a interpretat piese exclusiv în limba română fiind aplaudat de fiecare dată de către toată sala, chiar şi de cei ce nu cunoşteau limba română.

În cei 67 ani de viaţă ne-a lăsat o moştenire spirituală bogată – a înregistrat sute de piese compuse şi interpretate de el, a evoluat în cadrul sutelor de concerte cucerind spectatorii noştri şi cei de peste hotare.

Artistul s-a stins din viață în anul 2003 şi este înmormântat în Cimitirul Central din capitală. La 9 octombrie 2004, la Cimitir a fost inaugurat bustul interpretului.

Numele lui Nicolae Sulac îl poartă Palatul Național din capitală, un festival-concurs de rang naţional al tinerilor interpreţi de muzică populară, precum şi Şcoala de muzică din oraşul Floreşti, în curtea căreia a fost inaugurat un bust al artistului.

trm.md

Anunțuri