Primarul suspendat al Chișinăului, liberalul Dorin Chirtoacă, a protestat împotriva unei noi prelungiri a arestului său la domiciliu, spunând că „demnitatea” nu i-ar permite să fugă din fața justiției.

Dorin Chirtoaca

Dorin Chirtoacă. Foto: Miroslav Rotari / sputnik.md

„Dacă aveam de gând să părăsesc Republica Moldova, atunci înotam Prutul de 100 de ori până acum sau găseam alte modalități de a pleca”, a spus Chirtoacă, citat de Radio Europa Liberă.

Politicianul liberal figurează în două dosare de corupție. Chirtoacă respinge acuzațiile, susținând că ar fi victima unei înscenări politice.

Luni, 11 septembriie, după ce arestul la domiciliu i-a fost prelungit de Judecătoria Buiucani cu încă 30 de zile, Chirtoacă s-a plâns că nu poate participa la sesiunea de toamnă a Congresului Autorităților Publice Locale din Europa, în care este vicepreședinte.

Anunțuri