Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţa de judecată, cauza penală de învinuire a unei persoane, fost demnitar de stat, care activând în calitate de avocat, a pretins şi extorcat bani în sumă totală de 95.000 de euro de la doi clienţi ai acestuia, susţinând că are influenţă asupra unor persoane cu funcţie de demnitate publică, pentru a-i face să îndeplinească şi să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei pe care o deţin.

politie_mita_euro

Foto: trm.md

Urmărirea penală pe una din cauzele penale a fost începută în luna mai anul curent. Conform materialelor cauzei penale, s-a constatat că învinuitul, activând în calitate de avocat, susţinând că are influenţă asupra unor persoane cu funcţie de demnitate publică, invocând faptul că va putea determina pe ultimii să grăbească îndeplinirea unor acţiuni în exercitarea funcţiilor ce le revin, şi anume dispunerea unei decizii de încetare în parte a urmăririi penale, precum şi aplicarea de către instanţa de judecată a unei pedepse sub formă de amendă, a pretins, extorcat şi primit suma de 45 000 euro, fiind reţinut în flagrant în momentul transmiterii banilor solicitaţi.

Totodată, procurorii PCCOCS au mai constatat şi documentat un alt episod de trafic de influenţă, comis de către învinuit anterior. Începând cu data de 22 noiembrie 2016 până la 29 mai 2017, invocând că va putea determina pe unele persoane cu funcţii de demnitate publică să i-a o decizie de încetare a urmăririi penale pe unele capete de acuzare, în cadrul unei cauze penale în care era vizat clientul acestuia, a pretins şi extorcat de la ultimul bani în sumă totală de 50.000 de euro, primind o parte din bani.

Cauzele menţionate au fost conexate într-o procedură unică şi remise în instanţa de judecată pentru examinare în fond, învinuitul fiind arestat preventiv.

În cadrul urmăririi penale a fost dispusă aplicarea sechestrului pe bunurile imobile care aparţin învinuitului (un teren şi două construcţii), în vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită.

În cazul în care va fi găsit vinovat, avocatul riscă de la 3 la 7 ani de pușcărie.

Anunțuri