Organizarea și desfășurarea referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, va costa statul 8.910,64 mii lei. Comisia Electorală Centrală a aprobat marți, 26 septembrie, devizul de cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea plebiscitului, transmite IPN.

Votare_vot_alegeri_urna

Foto: someseanul.ro

Potrivit CEC, hotărârea adoptată se înaintează Parlamentului și Guvernului în vederea asigurării mijloacelor financiare necesare.

Tot în ședința de marți, Comisia a acreditat primii observatori naționali în vederea monitorizării alegerilor locale noi ale primarilor în unele localități din data de 19 noiembrie 2017.

Acum două săptămâni, Consiliul municipal Chișinău a stabilit data referendumului local de revocare din funcție a primarului general Dorin Chirtoacă. Locuitorii capitalei și cei din suburbii vor fi așteptați la urne în data de 19 noiembrie. Decizia s-a luat cu 26 de voturi din totalul de 51 de consilieri.

Dorin Chirtoacă este prim-vicepreședinte al Partidului Liberal și este cercetat în cadrul unor dosare legate de corupție și trafic de influență. Acesta pledează nevinovat.

Anunțuri