Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu, speră la o treime din mandate după următoarele alegeri parlamentare. Declarația a fost făcută de secretarul general al formațiunii, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.

Maia Sandu

Maia Sandu. Foto: tribuna.md

Potrivit lui Igor Grosu, o treime din mandate ar fi un scor care ar permite o poziție cu condiționarea eventualelor alianțe. „Ca fiecare partid care participă la competițiile electorale, noi mergem pentru a lua puterea”, a spus secretarul PAS.

Igor Grosu a declarat că PAS exclude categoric alianța cu PDM și PSRM în următorul legislativ. Totodată, formațiunea este în negocieri cu PPDA pentru o posibilă colaborare în alegeri, dar mai întâi vrea să vadă cum vor fi trasate circumscripțiile electorale.

„Noi suntem gata să negociem cu toate partidele în cazul în care o să rămână acest sistem până la capăt. Suntem gata să discutăm și cu persoane fizice, dacă apare vreun candidat în circumscripție cu potențial electoral, cu priză la electorat în situația în care există un singur tur”, a spus Grosu.

Comentatorul politic Valeriu Ostalep susține că formațiunea Maei Sandu va obține cel mult 20 de mandate în următorul Parlament. Valeriu Ostalep a menționat că PAS trebuie să știe sigur ce va face în următorul Parlament – va merge în opoziție sau va face alianță cu PSRM sau cu PDM.

Anunțuri