Ministerul Finanțelor dă asigurări că va aloca resurse pentru desfășurarea referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Dorin Chirtoaca

Dorin Chirtoacă. Foto: adevarul.ro/moldova

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat în cadrul ședinței CEC de vineri, 29 septembrie, că suma de 8,9 milioane de lei necesară desfășurării scrutinului va fi alocată prin rectificare bugetară.

„Astăzi am primit răspuns din partea Ministerului Finanțelor, care ne aduce la cunoștință că suma identificată în devizul de cheltuieli, aprobată prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, se va regăsi în rectificarea Legii bugetului”, a precizat Alina Rusu, citată de Radio Chișinău.

Tot vineri, CEC a aprobat programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare şi desfășurare a referendumului. Conform planului, circumscripția electorală a municipiului Chișinău urmează să fie constituită în data de 4 octombrie.

Anunțuri