Moldovenii se pot pensiona anticipat. În prezent, circa 2000 de vârstnici beneficiază de această oportunitate. Majoritatea solicitărilor au parvenit din partea bărbaţilor, iar din 2022 şi femeile vor putea ieşi la pensie înainte de termen. Noua prevedere a sistemului de pensii este o inovaţie în Republica Moldova, ce a intrat în vigoare din acest an.

Pensionari

Foto: pensiata.ro

Legea stabileşte că pensia anticipată poate fi stabilită cu cel mult trei ani până la atingerea vârstei standard de pensionare, care este de 63 de ani. Pentru aceasta însă beneficiarul trebuie să aibă 60 de ani împliniţi şi un stagiu de cotizare de 33 de ani şi şase luni. Potrivit autorităţilor, pensia anticipată se achită integral asemenea unei pensii obişnuite.

„Dacă persoana confirmă acest stagiu de cotizare contributiv fără includerea perioadelor necontributive asimilate, poate beneficia de acest drept de a se pensiona anticipat. Este un element inovativ şi are drept scop ca persoana să-şi continue activitatea de muncă anume în sectorul formal, pentru a face sistemul de pensii mult mai atractiv, pentru ca persoanele să contribuie la sistemul de asigurări sociale”, a declarat Diana Cebotaru, şefă-adjunctă de direcţie la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

În prezent doar bărbaţii pot beneficia de această oportunitate, iar femeile vor putea ieşi la pensie înainte de termen abia din 2022. În timp ce unii moldoveni salută iniţiativa autorităţilor, alţii consideră că stagiul de cotizare este greu de atins.

Mărimea medie a pensiei anticipate este de 2300 de lei. Potrivit noului sistem de pensii, vârsta de pensionare și stagiul de cotizare pentru femei și bărbați vor fi egalate gradual. Totodată, pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după ieșirea la pensie, pot solicita reexaminarea pensiei lor nu mai des decât o dată la doi ani.

În Republica Moldova sunt peste 700 de mii de pensionari.

trm.md

Anunțuri