Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat luni la 20 de zile de închisoare pentru îndemn la manifestații neautorizate, ceea ce îi va suspenda campania pentru alegerile prezidențiale din martie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aleksei Navalnii

Aleksei Navalnîi. Foto: Maxim Shipenkov / epa.eu

„Este un cadou pentru aniversarea lui Putin”, a declarat opozantul rus după pronunțarea sentinței, în timp ce președintele rus va sărbători sâmbătă împlinirea vârstei de 65 de ani.

„Bătrânului Putin îi era atât de teamă de manifestațiile noastre în diverse regiuni încât a decis să își facă un mic cadou pentru aniversarea sa. Este mult mai liniștit”, a adăugat el pe Twitter.

În campanie pentru a-l înfrunta pe Vladimir Putin la prezidențialele din martie, Aleksei Navalnîi a fost reținut mai multe ore vineri de poliție în momentul în care se pregătea să plece la o manifestație, totuși autorizată de autorități, la Nijni Novgorod, la 400 de kilometri est de Moscova.

Cu toate acestea, sâmbătă a mers la Orenburg, în Siberia, și duminică la Arhanghelsk (nord-vest) pentru întâlniri cu simpatizanții săi.

Ultima condamnare a lui Aleksei Navalnîi la pedeapsă cu detenție administrativă a avut loc în iunie, când a fost închis 25 de zile pentru că a organizat o manifestație interzisă de autorități, la care însă au participat mulți tineri și s-a încheiat cu sute de arestări.

Această manifestație de la 12 iunie a fost precedată de alta, la 26 martie, marcată, de asemenea, de sute de arestări și care i-a adus opozantului 15 zile de închisoare.

Viitorul său politic rămâne neclar, întrucât Comisia Electorală Centrală a decis în iunie că nu poate să se prezinte împotriva lui Vladimir Putin în martie 2018 din cauza unei condamnări, datând din februarie 2017, pentru deturnare de fonduri.

Anunțuri