Guvernul bulgar a aprobat miercuri un proiect de act normativ cu măsuri de combatere a corupției, ce vizează în principal conflictele de interese și verificarea averilor dobândite ilegal și care pot fi confiscate, relatează agențiile BTA și Xinhua, citate de Agerpres.

Bulgaria

Foto: investmentsbg.com

Proiectul, care va fi trimis parlamentului, prevede crearea unei autorități independente unice care va îngloba mai multe instituții ce se ocupă în prezent de combaterea corupției și a crimei organizate, precum și de conflictele de interese.

În raportul din ianuarie al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) se menționează că „întreaga structură instituțională de combatere a corupției în Bulgaria este în continuare fragmentată și prin urmare ineficientă pe ansamblu”.

Această nouă autoritate propusă de guvernul de la Sofia, denumită Comisia pentru combaterea corupției și confiscarea activelor dobândite ilegal, va verifica declarațiile de avere și de interese ale funcționarilor publici de rang înalt și va constata situațiile de conflict de interese.

Dacă între activele unui oficial și venitul său net declarat se constată o diferență de peste 5.000 de leva (circa 2.500 de euro), cazul său va fi transmis Agenției Naționale pentru Venituri. Dacă această diferență depășește 20.000 de leva, atunci întreaga avere a celui în cauză va fi auditată, iar în situația unei diferențe de peste 150.000 de leva respectiva comisie va cere justiției confiscarea activelor dobândite ilegal. Actul normativ propus prevede că 30% din valoarea activelor astfel confiscate va fi direcționată către programele sociale.

Anunțuri