Deputații au revenit joi, 5 octombrie, în ședințele în plen din noua sesiune de toamnă-iarnă.  Prima ședință plenară a debutat  cu  replici între reprezentanții principalelor partide parlamentare, notează Radio Chișinău.

parlamentul-republicii-moldova

Foto: fb.com/ParliamentRM

Chiar în debutul ședinței, deputații socialiști au solicitat introducerea pe agenda parlamentară a unor proiecte de legi inițiate de președinție care prevăd majorarea alocațiilor pentru copii, a pensiilor etc.

La fiecare propunere a socialiștilor, deputații democrați accentuau realizările Guvernului în domeniile abordate.

Liderul PL Mihai Ghimpu a menționat că problemele sociale ale cetățenilor pot fi rezolvate odată cu unirea cu România.

După dezbateri, deputații nu au acceptat introducerea proiectelor elaborate de președinție,în schimb au examinat unr și de inițiative legislative printre care o nouă Lege a muzeelor, modificări la Codul funciar, și altele.

Actuala sesiune parlamentară a început acum o lună și va dura până la sfârșitul anului. În această perioadă, deputații urmează  să adopte și bugetul de stat pentru anul viitor, precum și politica bugetar-fiscală.

Anunțuri