La achiziționarea armelor neletale nu va mai fi nevoie de avizul psihologului și certificatul de cazier judiciar. Acestea urmează să fie prezentate la înregistrarea armei la poliție. Dacă modificările vor intra în vigoare, la procurarea armei urmează a fi prezentat doar certificatul medical privind concluzia medicului narcolog și psihiatru.

Armament

Foto: gunfaq.org

Deputații au votat joi, 5 octombrie, în prima lectură, modificarea legislației care ține de regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă.

Cele mai multe amendamente vizează agenții economici, care activează în domeniul comercializării armelor. Astfel, armurierii licențiați în domeniul comercializării armelor și munițiilor vor avea posibilitatea să asigure creditele cu gaj constituit din arme și muniții ce le aparțin.

Totodată, pentru administratorii și vânzătorii întreprinderilor licențiate în domeniul importului și comercializării armelor va fi suficientă absolvirea unui curs de instruire teoretică și practică de mânuire a armei de foc, organizat de o persoană juridică acreditată în domeniu. Pentru desfășurarea operațiunilor de reparare a armelor, cel puțin un angajat va trebui să dispună de studii sau calificare în domeniu. Autorii susțin că aceste modificări sunt necesare, deoarece instituțiile de învățământ din Republica Moldova nu pregătesc specialiști în domeniul armelor, dar și pentru a evita stabilirea monopolului pe piață în acest domeniu.

Citiți continuarea pe BizLaw.

Anunțuri