Administraţia Vladimir Putin a exclus, vineri, posibilitatea acordării de compensaţii Ucrainei pentru preluarea controlului asupra regiunii Crimeea, argumentând că nu a fost vorba de o „anexare”, ci de o manevră legală, relatează site-ul agenţiei Tass, citat de Mediafax.

Crimeea

Foto: moldpres.md

„Nu este corect să se vorbească despre anexarea Crimeei din punct de vedere factual ori legal, astfel că este exclusă posibilitatea acordării de compensaţii”, a declarat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la o iniţiativă a preşedintelui Cehiei, Milos Zeman, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).

Dmitri Peskov a reiterat poziţia Moscovei, aceea că decizia desprinderii de Ucraina a fost luată de Consiliul suprem din Crimeea, pe fondul „loviturii de stat” de la Kiev şi a răspândirii ideilor radicale. „Abia apoi Rusia a decis să accepte Crimeea în cadrul său. Din nefericire, aceste elemente sunt încă acolo. Din punctul nostru de vedere, utilizarea cuvântului «compensaţii» în această situaţie nu este corectă, de fapt, este absolut incorectă”, a subliniat Dmitri Peskov.

Fosta regiune ucraineană Crimeea a devenit parte a Rusiei în anul 2014, pe fondul protestelor masive de la Kiev, care au condus la înlăturarea preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici. Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană au impus Rusiei sancţiuni pentru anexarea Crimeei şi pentru implicarea în conflictul separatist din estul Ucrainei.

Anunțuri