Comisarul Consiliului Europei (CoE) pentru Drepturile Omului, Nils Muiznieks, a remarcat progrese în domeniul apărării drepturilor omului în Moldova. El a efectuat în RM o vizită de cinci zile pentru a se documenta în privinţa schimbărilor din acest domeniu care s-au înregistrat de la ultima sa vizită în 2013.

Nils Muiznieks

Nils Muiznieks. Foto: ilga-europe.org

Potrivit unui comunicat al CoE, citat de Infotag, Nils Muiznieks consideră că reformele realizate în această perioadă au avut un impact pozitiv asupra sensibilizării privind violența domestică și eradicarea acesteia, precum și asupra egalității de gen.

„În pofida succeselor, schimbări esenţiale necesită sistemul judiciar, mai ales în privinţa imparţialităţii judecătorilor şi accesului liber al tuturor locuitorilor Moldovei la procesul de judecată pentru a restabili încrederea lor. Dreptul la un proces echitabil este un drept fundamental al omului, iar principiul egalităţii oamenilor trebuie respectat. Persoanele acuzate de infracţiuni ar trebui să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie şi de apărare juridică de calitate”, a menţionat oficialul european.

Potrivit lui, „mulți interlocutori, funcționari cu care s-a întâlnit în Moldova, au recunoscut că sistemul judiciar necesită cea mai mult a fi reformat, precum și condițiile în închisori, detenția prelungită și implicarea excesivă a procurorilor”.

„Condițiile de detenţie în majoritatea penitenciarelor s-au îmbunătățit, dar suprapopularea lor rămâne o problemă serioasă, iar moartea recentă a deținutului cu tulburări psihice, Andrei Brăguţa, dovedește existența unor probleme în protejarea deținuților, siguranța și integritatea lor fizică. Este extrem de important ca garanţiile de protecție împotriva maltratării să devină eficiente”, a spus el.

Comisarul recomandă autorităților să ia măsuri ferme pentru a asigura un proces echitabil pentru toți cetățenii țării.

„Trebuie luate măsuri ferme pentru a elimina practicile care protejează sistemul de control şi contribuie la impresia că justiţia se desfăşoară în mod selectiv. Acestea ar trebui să includă asigurarea accesului public la şedinţele de judecată şi publicarea tuturor hotărârilor judecătoreşti. Trebuie modificată componenţa Consiliului Superior al Magistraturii prin desfiinţarea participării ex officio a procurorului general şi a ministrului Justiţiei. O lipsă de încredere publică în sistemul judiciar poate fi extrem de dăunătoare pentru democraţie”, a spus Nils Muiznieks.

De asemenea, el a menționat că legislația Republicii Moldova s-a apropiat de cea internațională și europeană şi a îndemnat autoritățile să continue cooperarea în vederea soluționării problemelor cetățenilor și asigurării securității lor.

Anunțuri