Polițiștii moldoveni au primit luni, 16 octombrie, echipament, tehnică de calcul și automobile în valoare de 30,7 milioane de lei, achiziţionate cu suportul Uniunii Europene.

Politisti_auto_politia

Foto: politia.md

Echipamentul a fost repartizat oamenilor legii în cadrul unui eveniment oficial la care au participat viceministrul afacerilor interne, Dorin Purice, șeful Poliției, Alexandru Pânzari, și șeful adjunct al Secției Operațiuni a Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Marco Gemmer.

Viceministrul Afacerilor Interne, Dorin Purice, a menționat că noile achiziţii vor fortifica anumite compartimente din cadrul reformei Poliției şi vor contribui la oferirea unor servicii de calitate pentru cetățeni.

DCIM100MEDIA

„Astăzi avem toate instrumentele necesare prin care putem și trebuie să devenim o Poliție mai modernă, mai eficientă și mai aproape de cetățeni, or, acest lucru începe în primul rând de la noi, angajații poliției, care pe lângă faptul că trebuie să-și schimbe atitudinea în raport cu necesitățile cetățeanului, ei trebui să fie dotați corespunzător pentru a putea oferi servicii de calitate înaltă societății”, a opinat şeful Poliţiei, Alexandru Pânzari.

echipament_politia

Din lot fac parte 54 de autovehicule care vor ajunge în sectoarele de poliție și unitățile de gardă din inspectoratele teritoriale, 2053 de unități de tehnică de calcul: computere, imprimante şi peste 4000 de unități de echipament, printre care centuri tactice cu huse pentru cătușe, balonașe cu gaz, tocuri pentru pistol, lanterne, cătușe şi mănuși tactice.

Moldpres

Anunțuri